8 ani de CSPA

La 1 septembrie, Consiliul de Supraveghere Publică a Auditului a marcat 8 ani de activitate în actuala sa formă instituțională, perioadă în care a contribuit la consolidarea și dezvoltarea sistemului de supraveghere publică a auditului.

Anul 2026 a reprezentat o etapă importantă în parcursul instituției, prin obținerea statutului de observator în cadrul Comitetului Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului (CEAOB). Această realizare consolidează cooperarea cu organismele europene de profil și creează noi oportunități pentru schimbul de experiență și apropierea de practicile europene în domeniul supravegherii publice a auditului.

În acest parcurs, apreciem contribuția auditorilor, a entităților de audit, a asociațiilor profesionale și a partenerilor instituționali, alături de care continuăm să dezvoltăm și să consolidăm profesia.

Privim spre următoarea etapă cu aceeași responsabilitate și determinare, având ca obiectiv promovarea unui audit independent, de înaltă calitate și orientat spre protejarea interesului public.