Anunț cu privire la inițierea concursului privind selectarea unui reprezentant al mediului academic, pentru a fi inclus în componența nominală a Comitetului de supraveghere a auditului

I.P. „Consiliul de supraveghere publică a auditului”, în conformitate cu art. 38 alin. (2) al Legii nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare, precum și a pct. 7 și 8 ale Regulamentului de activitate al Consiliului de supraveghere publică a auditului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 807/2018 (în continuare – Regulament), anunță inițierea concursului privind selectarea unui reprezentant al mediului academic specializat în audit, pentru a fi inclus în componența nominală a Comitetului de supraveghere a auditului.

Totodată, comunicăm că potrivit pct. 9 al Regulamentului, membrii Comitetului se confirmă de către Guvern pe un termen de 3 ani, pentru maximum 2 termene consecutive.

Conform pct. 10 al Regulamentului, candidaturile desemnate urmează să corespundă următoarelor criterii:

a)    să fie nepractician (orice persoană fizică care, pe parcursul a cel puțin 3 ani precedenți, nu a efectuat audit, nu a deținut acțiuni (părți sociale) în capitalul social al unei entități de audit, nu a fost membru al consiliului, al organului executiv sau de supraveghere a unei entități de audit și nu a fost angajată la o entitate de audit);
b)    studii superioare în domeniul economic sau juridic;
c)    vechime în muncă de cel puţin zece ani în domeniul educației în sfera auditului;
d)    capacitatea de a analiza sub diferite aspecte şi de a aplica această analiză în procesul decizional;
e)    cunoașterea limbii române;
f)    capacitatea de a comunica eficient în timpul discuţiilor, precum şi de a formula în scris obiecţii şi propuneri asupra proiectelor de acte normative examinate şi opinii asupra problemelor discutate în scopul luării deciziei finale;
g)    soțul/soția, rudele de pînă la gradul al II-lea, inclusiv, afinii de gradul I nu sînt auditori, acţionari/asociați, membri ai organului executiv al entităţilor de audit, fapt confirmat prin declarația pe propria răspundere;
h)    nu are antecedente penale, fapt confirmat prin cazier judiciar.

Termenul de prezentare a dosarelor este 19 octombrie 2021 ora 16.00.

Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora la adresa: mun. Chişinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 57/1, et.4, biroul nr. 416, telefon de contact: 022 66 75 49, 022 66 75 91.